Sfaturi servicii religioase

Programare evenimente

Pentru oricare dintre evenimentele religioase (botez, cununie sau pentru orice alt eveniment), persoana care programează trebuie să vină la biserică să consulte agenda de programări aflată în Sfântul Altar.

CELE NECESARE PENTRU TAINA BOTEZULUI

1. Certificatul de naștere al pruncului, de pe care se vor lua datele pentru întocmirea certificatului de Botez;
2. Lumânarea pentru nași – semn al luminii lui Hristos. Uneori lumânarea este împodobită cu flori, care simbolizează faptele bune (roadele credinței);
3. Untdelemnul de măsline – semn al milei lui Dumnezeu care se revarsă asupra celui ce se botează. Untdelemnul va fi binecuvântat de preot și folosit pentru ungerea copilului; apoi poate fi luat acasă pentru ungerea copilului după baie.
4. Pânza Botezului (crișmă / pânza de mir) – pânza de culoare albă în care se primește pruncul de către nași atunci când se scoate din apa botezului;
5. Fașa (panglica de Botez, de circa 50 cm) – cu care preotul stropeşte faţa celui ce se botează zicând: Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin;
6. Cruciulița Botezului – din partea nașilor pentru prunc, pe care preotul o binecuvântează, fiind semn al urmării lui Hristos: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mc. 8,34). Crucea va fi purtată de copil ca amintire a Botezului și a purtării crucii,a jertfei care definește viața oricărui creștin;
7. Păturica de învelit și un prosop mare alb și gros, în care nașii vor primi pe prunc imediat după Botez (trebuie să fie suficient de mare pentru ca pruncul să poată fi înfășurat);
8. Prosopul cu care preotul se șterge după ce scoate pruncul din cristelniță. Săpunul nu este obligatoriu;
9. Un rând de haine noi pentru prunc de culoare albă, care simbolizează haina luminoasă în care este îmbrăcat sufletul la Botez;

Mai trebuie să ținem seama de două lucruri:
1. Nașii și părinții se vor pregăti de botez prin spovedanie şi rugăciune;
2. Tot ceea ce primim de la Dumnezeu, tot harul și binecuvântarea care se revarsă în viața noastră sunt gratuite. El ne cheamă să-i oferim sufletele noastre sincere și inimile noastre iubitoare, căutându-L pe Domnul înainte de toate, în viața noastră, așa cum ne spune în Evanghelia după Matei, cap. 6: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.” Din acest motiv, contribuția financiară a nașilor și părinților nu reprezintă plata preotului pentru slujba pe care o face, ci datoria de conștiință a fiecărui creștin de a susține material Biserica, în măsura posibilităților.

De mare folos duhovnicesc pentru copil este ca el să înceapă viața de creștin cu o mică jertfă, pe care o vor face părinții și nașii în numele lui: din banii primiți în dar la Botez, o parte vor fi dați de pomană, la copii orfani, familii nevoiașe sau bătrâni săraci.

ÎNDRUMĂRI PRACTICE DUPĂ BOTEZ
Întrucât Sfântul şi Marele Mir rămâne încă pe trupul copilului şi pe pânza şi prosopul în care este înfăşurat după scoaterea din apa sfântă a Botezului, părinții și nașii trebuie să se îngrijească de următoarele:
• pruncului i se face baie începând cu a doua a zi după botez, când apa se aruncă pe pământ curat;
• pânza şi prosopul în care a fost învelit pruncul se spală în apa în care i s-a făcut copilului baie (şi care trebuie apoi aruncată pe pământ curat, eventual la un copac);
• copilul se aduce în următoarele săptămâni şi tot timpul regulat la biserică, pentru a fi împărtăşit.

REZUMAT. CELE NECESARE PENTRU SLUJBĂ
Verificați dacă:
– aveți lumânare;
– aveți pânza albă de mir;
– prosopul sau păturica pentru copil este mare, alb(ă) și potrivit de gros (groasă) pentru momentul Botezului;
– aveți panglica (fașa);
– aveți prosopul pentru mâini;
– aveți sticluța cu ulei de masline;
– nașii sunt spovediți (cel puțin 2 săptămâni înainte);
– nașii știu Crezul pe de rost;
– ați transmis preotului datele pentru certificatul de botez si ați luat la Dv. o copie după certificatul de Botez.

CELE NECESARE PENTRU TAINA CUNUNIEI

Mirii sunt rugați să aducă la biserică următoarele:
1. Certificatul de căsătorie civilă în original – căsătoria civilă este obligatorie înainte de slujba Cununiei.
2. Inelele de logodnă (verighetele) – semn al legăturii de dragoste între miri;
3. Două lumânări pe care le vor ţine naşii – semn al luminii lui Hristos;
4. O icoană – pe care preotul o va binecuvânta și nașii o vor oferi mirilor la sfârșitul slujbei. Icoana va fi ocrotitoarea căsniciei și a dragostei celor căsătoriți;
5. O sticlă cu vin dulce şi un pahar de sticlă din care vor bea mirii vinul binecuvântat de preot;
6. Pişcoturi (sau câteva felii de cozonac);

Preotului trebuie să i se aducă la cunoştinţă din timp cu privire la starea civilă şi religioasă a mirilor (dacă au mai fost sau nu căsătoriţi civil şi/sau religios înainte.
Mirii să ţină seama de condiţiile canonice (bisericeşti) şi de timpurile din an în care se pot face nunţi.

EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI CUNUNIEI

Rânduiala Logodnei
Logodna (cuvânt grecesc, care înseamnă „a-ţi da cuvântul”) era rânduită ca introducere sau pregătirea Nunţii. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Nunţii sau Cununiei. Partea cea mai important a slujbei Logodnei e punerea inelelor pe degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi. Mirii sunt însoţiţi de naşi (nuni), ca martori şi garanţi ai acestei uniri duhovniceşti.

Inelele de logodnă (verighetele)
Inelul (verigheta) este semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice între viitorii soţi. Cele două verighete se binecuvintează de către preot, înainte de a fi puse la mâinile logodnicilor.

Rânduiala Cununiei
Slujba Logodnei și a Cununiei se face în naos, adică în mijlocul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta, ca unul care este capul familiei, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui, ca una care a fost făcută de Dumnezeu din coasta bărbatului, datorându-i acestuia ascultare.
Cel mai important moment al slujbei este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețele mirilor, rostind de fiecare dată cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.

Semnificația „cununiilor” care se pun pe capul mirilor Cununiile, confecționate din metal, sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuiesc podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, adică de a naşte copii. De aceea se cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!” După punerea cununiilor, urmează citirea Apostolului (din epistola către Efeseni cap. 5, versetele 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos şi Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia, în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).
Urmează o ectenie, adică o adunare de rugăciuni scurte, după care preotul binecuvântează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin, din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema” (Psalm 115, 4).

Semnificația paharului din care beau mirii

Paharul binecuvântat simbolizează, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi care vor împărtăşi împreună de aici înainte, atât bucuriile cât şi necazurile vieţii. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi.

Semnificația înconjurării mesei în timpul slujbei

Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea mai presus de fire a Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria, care a fost prezisă de proorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl cheamă acum Biserica să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a luat în pântece…”.
Se cântă, de asemenea, şi două cântări de la slujba hirotoniei:
„Sfinţilor Mucenici…” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule…“, care înseamnă că mirii trebuie să se asemene lui Hristos şi sfinţilor Lui, prin viața curată pe care o vor duce şi în căsnicie, răbdând în iubire toate greutățile care se ivesc în familie.

PREGĂTIREA PENTRU SLUJBA SFINTEI CUNUNII

Ce trebuie să ştie şi să păzească mirii, Sf. Simeon al Tesalonicului îndeamnă pe miri astfel:
„Trebuie să ştim că aceia care se căsătoresc s-au însoţit de la Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui Curat. Să păzească unul faţă de altul nunta neîntinată şi în pace, să trăiască în evlavie. Cei ce au fost uniți de Dumnezeu în cinste, dragoste, curăţie, trăirea într-un gând şi în pace, să le păzească, şi unul şi altul, ca pe o comoară, pentru că li se va cere să răspundă de curăţie şi de celelalte lucruri dumnezeieşti.
Aceștia să se îngrijească nu numai de trupuri, ci mai cu seamă de sufletele lor, căci astfel şi Dumnezeu va fi cu dânşii. Pe copiii lor să-i crească „întru frica şi învăţătura Domnului”, precum învaţă Sfântul Pavel (Efes. 6, 4), şi din cele ce câştigă să miluiască pe cei săraci, ca şi ei să fie miluiţi de Dumnezeu şi să se învrednicească Împărăţiei cerurilor, împreună cu copii” (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 282, trad. rom. p. 183).

În Învățătura de Credință a Bisericii (Catehismul Ortodox) citim: „Să nu uite mirii că legătura prin care Taina Nunţii uneşte pe bărbat şi femeie este sfântă şi veşnică, pentru că este binecuvântată şi consfinţită de Biserică, adică întărită de Dumnezeu însuşi. Precum auzim în Apostolul ce se citeşte la cununie, această legătură e asemănată de Sf. Pavel cu legătura sfânta şi tainică dintre Hristos şi Biserică (Efeseni 5, 23). Ea trebuie să rămână trainică şi statornică şi nu poate fi desfăcută pentru orice nepotrivire trecătoare, sau pentru alte pricini care
tulbură din când în când pacea şi liniştea căminului. Supărările şi necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit în viaţă, pot umbri uneori înţelegerea şi armonia dintre soţi; dar ele nu sunt temeiuri pentru divorţ, adică pentru desfacerea căsniciei.
„Şi vor fi cei doi un trup…” zice Sfântul Apostol Pavel despre cei ce se însoţesc prin Taina nunţii (Efes. 5, 31). „Şi pe care i-a unit Dumnezeu, omul să nu-i despartă…”, spune Mântuitorul (Matei 19, 6)… Numai moartea desparte vremelnic pe soţii care s-au iubit în această viaţă, pentru ca să-i unească din nou, pentru veşnicie, în cealaltă viaţă”.

Rostul naşilor la cununie
Rolul și datoria nașilor la cununie sunt similare cu ale nașilor de botez. Ei sunt martori și garanți ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții. De aceea ei pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât și atunci când sunt luate. De regulă ei sunt aceleași persoane care au fost nași la Botez, sau urmașii lor și trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niște părinți și învățători ai lor. Naşii sunt primii care intervin atunci când apar neînţelegeri în familie pentru a salva unitatea şi trăinicia ei.

Condițiile canonice (bisericești) pentru căsătorie
• Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, nu trebuie să aibă între ei nici un fel de rudenie trupească (de sânge) sau duhovnicească. Cununia între rude este oprită cu desăvârşire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, inclusiv între verii de gradul II.

• Căsătoriile nu pot fi făcute în orice zi, de aceea trebuie să se ţină seama de zilele de post şi zilele marilor sărbători (a se vedea indicațiile de mai jos).

• Mai înainte cu câteva săptămâni de cununia religioasă, cei doi tineri împreună cu naşii lor sunt datori să se spovedească, ca prin post şi rugăciune să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.

• Naşii mirilor trebuie să fie creştini ortodocşi cununaţi, buni, iubitori de Biserică, capabili să înveţe şi să povăţuiască pe calea cea bună a dreptei credinţe pe finii lor.

• Părinţii celor doi tineri trebuie să se învoiască la căsătoria copiilor lor. Căsătoriile făcute fără voia părinţilor nu aduc bucurie copiilor şi sunt oprite prin canoane de către Sfântul Vasile cel Mare (canoanele 38, 40 şi 42).

• Cei doi tineri trebuie să se iubească şi să se învoiască a se casatori unul cu altul, căci dacă se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinţilor sau pentru câştiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui şi nu este plăcută lui Dumnezeu.

!!! Informațiile în ceea ce privește taina botezului și taina cununiei au fost preluate după Broșura Episcopiei Europei de Nord:
1. „Învățătură despre taina Botezului”- editura Felicitas, Stockholm, 2018.
2. „Învățătură despre taina Cununiei” – editura Felicitas, Stockholm, 2018

Sfaturi privind Sfințirea casei (sfeştania)

Ce reprezintă sfeştania?
Sfeştania sau sfințirea casei este denumirea populară pentru Agheasma Mică sau Sfinţirea cea mică a apei.

Când se săvârşeşte?
Aghiasma mică se săvârşeşte de către preot în biserică, iar în casele credincioşilor, oricând cer credincioşii, mai puţin în săptămâna de după Sfintele Paşti sau de după Crăciun.
Sfeştania se săvârşeşte de regulă în toate posturile de peste an, precum şi în zilele de post de peste săptămâna, însă se poate săvârși și în afara acestuia asemeni nevoii curățării sufletului prin Sfânta spovedanie.
Sfintirea se săvârșește la temelia unei case sau la renovarea sau curatenia generala a locuintei, dar si la mutarea intr-o alta locuinta.
Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor cât și a ungerii cu untdelemn sfințit deasupra tocului ușilor. De asemenea, după necesitate, se adaugă dezlegări de blesteme, de farmece, de jurăminte, rugăciuni pentru împăcare, pentru ajutor şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în casă.

Roadele sfeștaniei:
Rolul sfeștaniei este, cu ajutorul rugăciunilor și credinței, prin lucrarea Duhului Sfînt, să alunge orice lucrare a forțelor răului, să purifice atât spiritul cât și materia din casă, readucând liniștea și armonia din sânul familiei.

Pregătirea :
Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştania în casă, trebuie să ştie cum să se pregătească pentru aceasta. Mai întâi, cei din casă trebuie să se spovedească şi să postească, să se ferească de ceartă, duşmănii sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştania trebuie să fie curată. Este de neînchipuit să stropim cu apă sfinţită o casă murdară sau neîngrijită şi asta pentru că orice slujbă de sfinţire săvârşită de preot este echivalentă cu aducerea harului lui Dumnezeu în casă.

Cele necesare la sfeştanie:
Pe o măsuţă acoperită cu o faţă de masă, orientată spre răsărit, se vor aşeza următoarele:
1. un vas larg la gură cu apă curată;
2. un mănunchi de busuioc;
3. câte un bol cu făină, zahăr, mălai,orez (ce le este de trebuință spre consum în casă după sfințirea acestora);
4. o pâine, o sticlă de undelemn şi una de vin;
5. o căţuie cu cărbune aprins şi tămâie ;
6. 1-3 lumânări (preferabil de ceară);
7. un pomelnic cu cei vii din casă ;
8. o icoană (aşezată pe masa orientată spre răsărit) ;
9. un prosop (pe care preotul îşi va şterge mâna după sfinţirea apei).

Sfaturi privind organizarea parastaselor

Parastasele (pomenirile adormitului)
După înmormântare, preotul merge la casa răposatului şi face pomenirea de 3 zile a celui înmormântat.
Într-o cameră, familia pregătește cele 12 vase cu mâncare, cele 12 linguri și 12 căni și coliva, pentru a fi binecuvântate.
Coliva simbolizează trupul celui adormit şi este simbol al învierii
Termenele la care se fac parastasele sunt:
– la 3 zile după moarte – întru nădejdea învierii şi amintirea ridicării din mormânt a Mântuitorului în a treia zi și a faptului că atunci începe putrezirea trupului, afară de inimă;
– la 9 zile (parastas mic). Se merge la biserică, sâmbăta dimineața, cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul și eventual câteva pachetele de mâncare, care se împart după slujbă. Acest parastas se face în cinstea celor nouă cete îngereşti (atunci începe să putrezească inima);
– la 40 de zile (parastas mare). Se pregătesc acasă pentru a fi binecuvântate 12 vase, precum și haine, iar la biserică se merge cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul. După slujbă se merge la cimitir, unde se tămâiază mormântul și se face slujba de pomenire. După aceea, se merge acasă pentru a fi binecuvântate darurile menționate mai sus.
– la 3, 6 și 9 luni (parastase mici), la fel ca la 9 zile.
– la 1 an (parastas mare), la fel ca la 40 de zile. La un an există obiceiul să fie sfințită crucea care a fost ridicată la mormânt.
După pomenirea de 1 an, se fac pomeniri în fiecare an, timp de 7 ani, la data morţii decedatului, iar pregătirea parastasului este la fel ca la parastasul de 1 an.
După 7 ani, decedatul se pomenește alături de ceilalți morți ai familiei, la pomenirile din sâmbetele morților sau a moșilor (vezi în calendar).
Pentru a afla informații în cee ce privește înmormântarea se găsesc toate informațiile la : http://www.ortodoxism.ro/carte.shtml.

HOTĂRÂRI ALE SFANTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE în legătură cu moartea omului

Hotărârea luată în ședința din 15 iunie 1928, privind incinerarea:
1. Preoții să prevină din vreme pe enoriași, atrăgându-le atenția că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica la va refuza orice asistență religioasă;
2. Înainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv să aibă grijă să se informeze de la familia mortului, la care cimitir se va înmormânta cel decedat;
3. Celor ce au fost incinerați sau se vor incinera să li se refuze orice serviciu religios, atât la moarte, cât și după moarte”.
Hotărârea nr.506, din 1949, privind înmormântarea sinucigașilor (B.O.R., nr. 7-10, 1949, p. 177-178).
„Slujba înmormântării sinucigașilor <> să fie făcută numai de către un singur preot și nu în locașul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârșind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele și să nu se țină cuvântări”.