ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE :

Biserica poartă numele de “APOSTOL”, sau cum îi ziceau cei din vechime “Biserica ot Mihalcea Apostol Pârcalabul”[1]. Este așezată în Calea Văcărești nr. 143, București și are hramul Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și maica sa Elena. Actuala pictură murală din biserică a fost facută în ulei. Sunt multe picturi ale lui Tătărăscu, iar altele sunt executate în 1894 de I. Trombitescu – fost cirac al lui Tătărăscu și Ioanid. I. Trombițescu – ajutat de pictorul I.S. Martinovici.

ISTORICUL BISERICII PAROHIALE [istoria zidirii ei]

Tradiția ne spune că în trecut a existat o biserică din lemn a unui schit de maici, cu Hramul Cuvioasa Paraschiva, așezat între albia cea mare a Dâmboviței și firul de apă ce trecea prin spate, spre morile Mănăstirii Radu-Vodă, aflate la circa 500 de metri distanță. Prima atestare cunoscută este din anul 1642 de când datează o însemnare iscalită de preotul Bunea, pe o carte de rugăciuni scrisă în slavonește. Un “Bunea erei” este trecut într-unul din pomelnicele lăcașului.[2] Unele documente ale bisericii menționează că aceasta ar fi avut și Hramurile ”Sfântul Nicolae” și ”Sfânta Filofteia”.[3]

În preajma acestui schit la miazănoapte pe la 1672/1673 prin hotărârea domnească, la inițiativa unor boieri din Sfatul Domnesc, sunt mutați tăbăcarii sau tabacii din mahalaua Sărindarului. De la aceiași tabaci provine numele mahalalei; la început enoria lor avea o singură biserică, Sfantul Nicolae “din Sârbi” (atestată la 1639 și cunoscută în 1823, ca biserica din “Mahalaua tabacilor sârbi”(vezi biserica Sfântul Nicolae “din Sârbi”), (demolată). Oricum, cea mai veche atestare sigură, a primului lăcaș, i-o datorăm misionarului Blasius Kleiner care o pomenește în lista sa de biserici bucureștene, întocmită ante 1761: “Apostol, din lemn”.[4]

Biserica din zid pe care o vedem acum pe deal, a fost ctitorită, prin osteneala preotului Popa Constandinu și a soției sale Stanca Prezvitera, între 1763 – 1765 de Constantin Potoceanul (căpitan de jalbe la curtea lui Constantin Nicolae Mavrocordat) și de soția sa Maria, așa cum arată pisania bisericii, astăzi dispărută: ”Această Sf(ântă) biserică s-au fondatu la anulu 1765 septem(vrie) 15 cu toate cele necesare la înfrumusețarea ei, de către repausatulu întru fericire d(omnu)lu Constantin, ginerile d(umnea)lui Genea Potoceanu, împreună cu soția sa Maria.”[5]

În catagrafia din 1798 biserica este atestată ca lăcașul de cult al mahalalei Apostol, care cuprindea 99 de case. Aici locuiau morarii, grânarii, făinarii, brutarii, iar după înființarea abatorului, s-au așezat și măcelarii. De aceea lăcașul s-a numit și “Biserica dela tăiere”. A servit și ca “Biserica de Judecată”, tribunalul aflându-se în spatele său.[6]
De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe transformări și modificări. Reparații radicale i-au fost făcute în 1810, precum și între 1820 și 1830 de Apostol Velicu “Băcanul”(ctitor nou și al bisericii “Staicu Bradu” – demolată). Un Apostol Marinciu “Brutarul” este înmormântat chiar în pronausul bisericii.[7]

[Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcții].

În anul 1864 a fost restaurată ca urmare a stricăciunilor cauzate mai ales de cutremurele din 1802 și 1838. Atunci s-a pus pardoseala din lespezi de piatră, iar învelitoarea făcută din șindrilă, cu sageac s-a înlocuit în 1894, cu tablă de plumb. Concomitent, se renunță la stâlpii și arcele care despărțeau naosul de pronaos, lărgindu-se astfel spațiul interior. Turla din zidărie de peste naos a fost înlocuită cu una mai ușoară din lemn, îmbrăcată cu tablă. Turnul – clopotnița ridicat ulterior, după alipirea pridvorașului actual, a fost mai întâi din lemn apoi schimbată în anul 1910 din altul din metal. Tot atunci s-a realizat un cafas pentru cor, la început din lemn, apoi din beton armat, în anii 1956-1957. Cutremurul din 1940, dar mai ales acela din 1977, au provocat mari stricăciuni ce au fost reparate abia în anul 1979. Pictura inițială a bisericii a fost executată în tehnica fresco de Ioan erei Zugravu, iar în anul 1894 a fost refăcută în ulei de pictorii Gheorghe Tătărăscu și I. Trombițescu. În anul 1924 este spălată și refăcută de către Ioan Martinovici.

La restaurările din acea perioadă au contribuit bănește și Dumitru Mociornița, mare și generos industriaș al vremii. Pictura a fost restaurată în anul 1983 de Virginia Videa, dar s-a înnegrit, necesitând o nouă spălare. Pictura exterioară care constă în chipuri de sfinți în medalioanele situate deasupra ferestrelor a fost desființată pe trei dintre fațade, odată cu înălțarea zidurilor și lărgirea ferestrelor, la 1864. Icoana Sfintei Paraschiva provine chiar din vremea zidirii, iar alte icoane din biserică sunt din anul 1864. Tâmpla din lemn a fost executată de C. M. Babic. Între 1987 și 1989 în timpul regimului dictatorial Ceaușescu, lăcașul a fost amenințat întâi cu dărâmarea, apoi s-a prevăzut ridicarea unor blocuri de locuit pentru a-l ascunde vederii oamenilor. Numai prin demersurile adresate autorităților de partid și de stat, ca și ierarhilor Bisericii, dar și prin strădaniile proiectanților și constructorilor, decizia a fost amânată mereu. Primejdia ridicării blocurilor în fața bisericii a planat asupra acesteia până în anii 1991 – 1992, când, la intervenția Arhiepiscopiei Bucureștilor și a preotului paroh din acea perioadă, Pr. Marin Sîrbu, a fost oprită execuția construcțiilor începute în jur. Între 1995 – 1996, fundațiile blocurilor au fost acoperite cu pământ.

În anul 2003, în timpul mandatului Pr-lui Ioan Sache, s-a refăcut integral acoperișul bisericii, acoperindu-se cu tablă nouă, jgheaburi și burlane de scurgere noi. Din anul 2004 s-au întocmit actele necesare pentru restaurarea picturii. Între timp s-a refăcut integral instalația electrică pe conductori de cupru.
[Pictura]. Restaurarea picturii a fost executată de pictorul Marin Cotețiu, asistent la Facultatea de Teologie, secția pictură. În anul 2007 s-a făcut o solee nouă din marmură de Rușchița și s-a pus parchet natural în Sfântul Altar. În anii 2008-2009 s-a pus pardoseală de marmură în toată biserica, s-a refăcut instalația de gaze și încălzirea centrală. De asemenea s-au confecționat strane noi sculptate în lemn de stejar natur.

ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT

În cadrul parohiei s-a derulat programul ”Hristos împărtășit copiilor”, unde copii au primit meditații gratuite la religie cu profesor specializat din cadrul parohiei. În preajma sărbătorii Nașterii Domnului s-au organizat serbări cu colinde unde aceștia au primit daruri. Parohia a participat la proiectul derulat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul ”Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”.

DATE DE CONTACT PAROHIE

[hram]- „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena și Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, „Sfânta Filofteia”, „Sfântul Nicolae„ și „Sfânta Parascheva” – ultimul hram fiind hramul vechiul schit de maici;
Adrese vechi: Str. Văcărești 143, Sector 4, București, Bdul. Mircea Vodă, nr. 143, Sector 3, București
Adresa actualizată: Str. Nerva Traian, Nr. 18 A, Sector 3, București

PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI

Începând cu luna iunie al anului 2020 mandatul a fost preluat de către Pr. Eugen Stoica.
În prezent parohia are semnate parteneriate cu Școala 81 și Școala Specială Nr. 3. Răspundem nevoilor spirituale ale copiilor de la cele două școli, spovedindu-i și împărtășindu-i la marile sărbători ale Învierii și Nașterii Mântuitorului Hristos.
Se organizează ateliere de pictură și dorim să demarăm și un proiect în ceea ce privește meditarea copiilor la materiile la care au nevoie.
Cu ocazia marilor sărbători organizăm corul de copii care învață colinde și pricesne.

Pe plan administrativ menționăm mutarea gardului în urma noilor măsurători, achiziționare de mochete și covoare noi bisericești , scaune , precum și diferite obiecte liturgice . 

În ceea ce privește reconsolidarea bisericii suntem în lucru cu dosarul acesteia nădăjduind ca până la finalul anului 2023 să putem demara acest proces.

NECESITĂȚI ȘI PROIECTE VIITOARE:

Biserica are nevoie de reconsolidare și restaurare fiind tot mai afectată de cutremerele din anii trecuți. De asemenea, misiunea filantropică și culturală este o mare necesitate în aceste timpuri, dorindu-ne în acest sens să construim un ansamblu parohial care să cuprindă un așezământ social, un aftershool, precum și alte anexe necesare cultului, precum: capelă, pangar, lumânărar etc.

Bibliografie:
[1] Florescu D. Deorge, ”Din vechiul București”, București,1935.
[2]Iorga Nicolae,”Istoria Bucureștilor”, București, 1939, pag. 138
[3] Stoicescu Nicolae,”Repertoriul bibliografic”, București, 1960.
[4]Sacerdoțeanu Aurelian,”Etnografie bucureșteană în secolul al XVIII lea”, București, 1972, pag. 148.
[5]Giurescu C. Constantin,”Istoria Bucureștilor”, București, 1976.
[6]Ionescu Gion, ”Istoria Bucureștilor”, București, 1899.
[7]Simionescu Paul,”Cetatea de scaun a Bucureștilor”, București, 1976.